Our Blog

Clasa de înot de la Școala ‘Câmpineanu’, prezentată oficial de Ziua Educației

La Școala Gimnazială ‘Ion Câmpineanu’, Ziua Educației a fost marcată printr-o ceremonie dedicată clasei speciale de înot. Este primul an în care la Câmpina există, în învățământul primar, o clasă cu profil sportiv.

Clasa de înot a fost înființată la Școala ‘Câmpineanu’ pentru că aceasta este instituția de învățământ cea mai apropiată de bazinul de înot didactic. Clasa este formată din 17 copii (13 fetițe și patru băieței), prichindei de clasa I, foarte mândri de treningurile și rucsacurile pline cu echipament sportiv, oferite de școală. Spre deosebire de celelalte clase din ciclul primar, clasa de înot are în programa școlară patru ore de educație fizică pe săptămână, ore care se vor desfășura la bazinul de înot didactic, cu profesorii Ileana și Daniel Safta.
Astăzi, la ceremonia de prezentare a primei clase cu profil sportiv, alături de conducerea școlii, de elevi și cadre didactice s-au aflat părinții micilor înotători, iar din partea administrației locale – viceprimarul Adrian Pițigoi, consilierul personal al primarului – Marian Dulă și consilierii locali Corina Topală și Florin Frățilă.

Preluare articol Valea Prahovei Tv

Părinți și copii, mulțumiți că au ales clasa de înot de la Școala „Câmpineanu”

imgnews_0559a2f3-4f1b-4d6b-9bc2-7ce78305aab1Din anul școlar 2016-2017, la Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu” din municipiul Câmpina există o clasă cu profil sportiv integrat de înot. Sunt copii în clasa I, iar în paralel cu activitatea educațională, ei învață să înoate, apoi să se perfecționeze.

A fost aleasă Școala „Ion Câmpineanu” pentru înființarea acestei clase în primul rând pentru că este unitatea de învățământ cea mai apropiată de bazinul didactic de înot, iar în al doilea rând pentru că este una dintre puținele școli din Câmpina unde există un profesor de educație fizică specializat în înot.
Clasa de înot are un statut special și beneficiază de o logistică aparte. Este înființată cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Prahova și este acreditată de ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar). Spre deosebire de celelalte clase din ciclul primar, clasa de înot are patru ore de educație fizică pe săptămână, ore care se desfășoară la bazinul de înot didactic cu profesoara Ileana Safta. Copiii beneficiază gratuit de echipament sportiv personalizat și au transportul asigurat de la școală la bazin și apoi de la bazin la unitatea de învățământ.

Părinții copiilor de la clasa de înot consideră că au făcut un lucru foarte bun atunci când au luat decizia să-i înscrie la această clasă. Poate la început au fost unele rețineri, inerente până la urmă, dar acestea au dispărut pe parcurs, iar acum părinții sunt mulțumiți și foarte încântați de cum evoluează copiii lor. (video)
„Această clasă s-a născut foarte greu, să spunem așa. Și nu mă refer doar la partea de acreditare, la toate avizele și autorizațiile necesare. Principala problemă a fost aceea că mulți părinți au fost reticenți, considerând că patru ore de înot pe săptămână înseamnă mult și le diminuează copiilor programul normal de școală, le afectează învățarea materiilor importante. Dar acum lucrurile merg foarte bine și părinții au înțeles că nu aveau de ce să-și facă griji” – Marian Dulă, consilierul primarului, inițiatorul acestui proiect privind înființarea unei clase cu profil integrat de înot. (video)
„Sper ca tot mai mulți părinți să își înscrie copiii la clasa de înot. Este un lucru bun pentru sănătatea lor, pentru dezvoltarea lor armonioasă. Îi așteptăm pe părinți să-și înscrie copiii la clasa I pentru anul școlar viitor, dar trebuie să știți că la o clasă vocațională, cum este și clasa de înot, sunt posibile transferuri și în timpul anului școlar” – profesor Daniel Safta, director adjunct Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu

Preluare articol Valea Prahovei tv

 

 

Parerea ta ?