Our Blog

SCOALA GIMNAZIALA “ION CAMPINEANU”
PROF .ÎNV.PRIMAR GHIŢĂ  MELANIA
DE CE MERG UNII ELEVI ‘’ÎNCRUNTAŢI “ LA ŞCOALĂ?
CAUZE GENERATE DE UNELE DEFICIENŢE ALE FAMILIEI

Cât de plăcut este pentru noi,adulţii,să întâlnim dimineaţa,pâlcuri,pâlcuri de elevi îndreptându-se grăbiţi spre şcoală,cu ochii cârpiţi încă de somn,dar veseli si gureşi,umplând străzile de larmă şi voie bună!
Printre ei,se întamplă ,însă să remarcăm uneori câte un “omuleţ”păşind agale,cu capul plecat,trist si îngândurat;prin contrast, observăm un altul încordat si excesiv de grăbit,parcă într-o luptă îndârjită cu timpul,care nu-i ajunge niciodată;al treilea are faţa trasă  si nefiresc de crispată  pentru un copil.Şi,dacă sensibilizaţi de aceste apariţii ieşite din comun,am urmări cu atenţie şirurile de şcolari,sigur am descoperi şi alte cazuri la fel de frapante.Toţi aceşti copii prezintă o notă comună:ei nu iau in seamă pe cei din jur,fiind singuri cu “problemele “lor,care le-au creat aceste stari.Spre deosebire de toţi ceilalţi, ei merg “încruntaţi” la şcoală.Impresia pe care o produc este şocantă si ne determină să ne întrebăm îngrijoraţi:de ce merg unii elevi “încruntaţi”la şcoală?
Cauzele “încruntării” elevilor pot fi multiple:de la cele mai neînsemnate până la situaţii cu adevărat  dramatice.Voi încerca să  punctez câteva din cele care, prezentând o deosebită importanţă  pentru dezvoltarea normală a personalităţii elevului,pot fi înlăturate, si anume cele generate de unele deficienţe ale familiei.
Fără  îndoială  familia,acest prim mediu de viaţă  al copilului,exercită o influenţă considerabilă asupra dezvoltării lui. Istoria fiecărei familii,cu problemele ei specifice, care-i conferă  o notă proprie în raport cu toate celelalte,contribuie în mod hotărâtor la conturarea profilului personalităţii copilului.De cele mai multe ori în familie se creează  premise unei dezvoltări normale,armonioase a copilului,însă  este suficientă o singură  carenţă a acesteia pentru a afecta planul vieţii lui psihice,antrenând o serie întreagă de neajunsuri,printre  care şi dificultăţi în activitatea lui dominantă:învăţătura.De aici şi starea  lui de încordare la şcoală,unde,pe drept cuvânt,este sancţionat,cu atât mai mult cu cât o notă slabă obţinută atrage după  sine penalizări în familie.Iată  format un cerc vicios din care elevul nu poate ieşi decât dacă este înlăturată carenţa familială  care l-a generat.În caz contrar,pot apărea trauma  de natură  psihică sau morală,copilul esuând  în stări maladive de natură  nervoasă,în conduite reprobabile,în eşec şcolar etc.
Într-o familie destrămată  sau pe cale de a se destrăma,constientizând drama ce are loc,copilul începe să se frământe,să-şi pună tot felul de probleme, cărora nu le găseşte răspuns acceptabil,îşi simte sufletul încărcat,e chinuit de perspectivele sumbre pe care le întrevede.Dacă  până în acel moment îsi iubea ambii părinţi la fel de mult,acum,când ei se despart,el este derutat,dezorientat.Treptat îşi pierde încrederea în ceea ce reprezenta pentru el dragostea,securitatea,liniştea şi nimic nu reuşeşte să-i reţină  atenţia sau să-i  trezească interesul.El frecventează  în continuare şcoala,dar este absent la ce se petrece în jurul lui,are o singură  preocupare dominantă .La lecţii nu mai este atent,nu mai învată,fireşte, în aceste condiţii,este admonestat şi iată-l pe copilul zburdalnic şi fără griji,până  nu de mult timp în urmă,”încrutat”.
Din acelaşi motiv,al tensiunii familiale  survenite în urma neînţelegerilor dintre părinţi,fruntea senină  a copilului,atâta vreme cât se afla la şcoală,se “încruntă”când soseşte vremea să plece acasă.În  astfel de familii,copilul este atribuit prin sentinţe de divorţ  unuia  dintre părinţi.El îl urmează,dar adesea dorul de celălalt e prea puternic şi iată-l la un moment dat “plimbându-se”de la unul la altul,reţinut insistent de fiecare în parte sau îndepărtat,rând pe rând,de amândoi.Copilul începe uneori să stânjenească şi atunci,conştientizând această  situaţie,el intră într-o nouă stare de alarmă,trăieşte un sentiment de mare nesiguranţă,intră în panică şi începe să caute în altă  parte locul călduţ ,la care avea dreptul in familie.
Când certurile dintre părinţi sunt generate de un viciu al unuia dintre ei,care prin consecinţele lui se răsfrânge negativ  asupra copilului,acesta se simte umilit faţă de cei din jur.În aceste condiţii,efortul său de a se pregăti pentru şcoală  este deosebit de mare:efort de voinţă,de stăpânire de sine şi de a învinge oboseala de peste zi,cauzată de comportamentul părintelui,pentru a învăţa noaptea.
Asemenea situaţii familiale  trebuie neapărat cunoscute de şcoală care,prin cadrele didactice,poate veni în ajutorul copilului aflat în astfel de cazuri dificile.
Alteori,cauza “încruntării”elevului stă în distanţa pe care părinţii,dintr-un motiv sau altul,o creează în raport cu acesta.Vorbim aici de cazul copiilor ai căror părinţi lucrează în alte ţări sau au un job prea încărcat aici, în ţară, sau ,pur si simplu,de acei părinţi indiferenţi faţă de propriul copil.Frământat de numeroase probleme  generate de tot ce se întâmplă în jurul lui,copilul nu are cui să le împărtăşeacă,nu are cui să ceară un sfat,e singur şi de aceea neliniştit,uneori, dezorientat.Va reuşi oare copilul să se elibereze de tensiunea trăirii sentimentului de înstrăinare,de însingurare?Este o întrebare la care ar trebui să răspundă, în primul rând, părinţii.
Dacă  lipsa de interes a părinţilor pentru problemele  copilului poate fi o cauză  a “încruntării”sale,alteori acelaşi efect este produs de grija exagerată  a acestora pentru reuşita lui  şcolară.”Efortul”părintelui poate avea ca rezultat  aversiunea copilului pentru şcoală.Iată ce-mi relata o elevă ajunsă în clasele mai mari despre primii ani de şcoală.
“Chiar dacă acum mă  gândesc cu nostalgie la primii mei ani de şcolăriţă,cu siguranţă că atunci am mers de multe ori”încruntată” la şcoală.Eram elevă in clasa I.Din prea mare grijă faţă de succesul meu şcolar,mama devenise o a doua învăţătoare,mult mai severă şi mai intransigentă.Sosită acasă de la şcoală reluam foi întregi cu cârlige,bastonaşe,litere,caietele nu-mi ţineau mai mult de câteva zile,avea mama grijă să-mi rupă  fiecare foaie martoră  a neglijenţei sau a neîndemânării mele.Nu scăpam nici nepedepsită.Pentru mine şcoala devenise un supliciu,aş fi vrut să fac orice numai să nu-mi iau dimineaţa ghiozdanul în spate şi să plec la şcoală.Grija excesivă a mamei a făcut ca primele zile de şcoală să nu-mi ofere ceea ce aşteptam”
Acest interes excesiv al unor părinţi pentru buna pregătire a lecţiilor de către copil,fără să fie bine înţeles în rosturile lui,are ca efect o continuuă stare de tensiune şi oboseală,care se repercutează  negativ  în planul vieţii lui psihice şi,implicit,în munca lui şcolară.
Astfel,unii părinţi,deşi vin târziu de la serviciu,ţin să contoleze cu orice prêţ temele scrise ale copilului,verificare unilaterală,dar pe care ei o consideră suficientă. În cazul când ceva nu este în regulă,îl pun să le refacă,situaţie în care copilul,surescitat de efortul la care este supus la ore târzii,va dormi puţin,va deveni obosit şi fără  putere de concentrare şi înţelegere a explicaţiilor la ore.Urmează poate o sancţionare în clasă de către cadrul didactic,alte teme greşit efectuate acasă şi chiar perspectiva  surmenajului.
Interesul părintelui pentru reuşita şcolară a copilului este firesc.Supravegherea efectuării primelor teme în clasa I,verificarea efectuării lor sau îndrumarea pregătirii lecţiilor în clasele mai mari sunt forme de ajutor necesar,cu condiţia ca acesta să fie competent şi bine dozat.
Alteori preocuparea părinţilor pentru o situaţie strălucită a copilului la învăţătură,alimentată de orgoliul lor fără  margini,îl determină să-l constrângă  la un efort ce-l depăşeşte şi-i creează starea de nelinişte si încruntare.Pentru a-şi menţine poziţia de fruntaş în clasă copilul va face eforturi disperate,studiul va deveni un supliciu, căci nu este pregătit să înfrunte nici cel mai mic eşec,considerând că o notă sub cea maximă  i-ar ştirbi demnitatea.În  dorinţa oarbă de a-şi vedea copilul printre  fruntaşi-garanţie,după părerea lor,a unui viitor strălucit!?-ei îl  condamnă la o suferinţă  imensă şi la eşec sigur,cu grave repercursiuni asupra vieţii lui psihice.Este rolul nostru ca dascăli să intervenim pentru a atrage atenţia părinţilor asupra adevăratei capacităţi intelectuale a copilului şi asupra gravelor consecinţe ale erorii lor educative.
Alţi părinţi,zelosi în efortul lor de a-şi stimula  copiii să obţină rezultate foarte bune,fie că se întrec în tot felul de ameninţări(pe care nu uită să le pună în aplicare dacă este cazul),fie că fac tot felul de promisiuni,în această situaţie ,nota bună condiţionând obţinerea unor recompense.Înainte de a da pedepse şi de a oferi recompense părinţii trebuie să-şi pună o mulţime de întrebări.Aceeaşi “goană”după note mari îi determină pe unii părinţi să se substituie muncii de efectuare a temelor de către copil,situaţie în care capitalul lor de cunoştinţe creşte sau se împrospătează în raport invers proporţional cu acela al beneficiarului,”uzurpat”din drepturile sale.Soluţia se dovedeşte eronată când la şcoală,deşi tema este bine rezolvată,elevul nu reuşeşte să se descurce şi este sancţionat cu notă rea,împotriva aşteptărilor părinţilor,care nu-şi pot explica insuccesul copilului.
Sunt şi părinţi care din dorinţa de a-şi pregăti mai bine copiii pentru viaţă  le solicită  prematur intelectul,punându-i să înveţe să scrie, să citească,să socotească mult prea devreme,adăugâdu-le  ore de pian,balet,muzică, limbi străine,suprasaturându-i.Din rândurile unor astfel de copii se vor recruta ulterior elevii ce se vor plictisi la şcoală,interesul lor pentru cunoaşterea oferită de şcoala fiind foarte redus.
Există şi cazuri în care părinţii văd in copilul lor un simplu ajutor în gospodărie,aglomerându-l cu tot felul de treburi casnice,în detrimentul pregătirii lecţiilor.Pentru a nu lua notă mică,acest copil va folosi pentru studiu o parte din timpul pe care ar trebui să-l afecteze odihnei.A doua zi se va îndrepta spre şcoală crispat,va fi obosit,neatent,fără putere de concentrare.Potrivit particularităţilor de vârstă copilul poate fi antrenat în activităţile gospodăreşti,având grijă la ponderea acestora în regimul lui de viaţă.
O conduită contradictorie a familiei în ceea ce priveşte exigenţele faţă de munca şcolară  a copilului  poate constitui adesea un motiv de “încruntare”al copilului.Ea se manifestă prin divergenţe de concepţie în această  problemă  între cei doi părinţi,între părinţi şi bunici.
“Încruntarea”elevului poate apărea chiar la începutul şcolarităţii,fiind provocată de teama instinctivă  de necunoscut şi alimentată  de avertizări rău inspirate ale unor părinţi,ce obişnuiesc pentru a tempera zburdălnicia,să utilizeze formule ca acestea:”Lasă că te duci tu la şcoală.Ai să vezi tu!;Crezi că la şcoală o să-ţi meargă cum vrei tu?” Si dacă se întamplă ca aceste ameninţări să se confirme,”încruntarea”elevului îsi găseste o nouă justificare.Căci şi procesul de învăţământ,în cazul când prezintâ unele carenţe,poate deveni,la rândul lui, o cauză a “încruntării”elevilor.
Părintii nu trebuie să uite că a fi parinte este o meserie în sine, pentru care trebuie să înveţe permanent.  Lecţiile si testele apar în fiecare zi!

2 Comments

Parerea ta ?